Contrabandistul
de Emil Garleanu
In fiecare seara trebuia sa inspectez posturile. Pichetele erau departate unele de altele, iar malul Prutului, prapastios, acoperit cu huceaguri si curaturi, greu de strabatut cu piciorul. Cu toate astea, in seara aceea n-aveam incotro: mi se imbolnavise calul si trebuia sa fac neaparat pe jos drumul pe care alta data il perindam calare.
Cadea o seara rece, tatioasa, de decemvrie; din cerul sur se imprastia pe pamant, ca niste pietricele, o mazarichece-ti sfichiuia obrazul. Deasupra pojghitei de omat, cernerea marunta facea un vuiet neintrerupt, iar in paduricile de mesteceni prin cari treceau bumburuzele inghetate loveau ramurile si se imprastiau in laturi, umpland aerul cu sopote ciudate.
Mergeam tacut, tragand, fara sa vreau, cu urechea la pasii indesati ai sergentului Tofan, care venea dupa mine.
Prutul, inghetat boacna, statea incremenit intre maluri, ca un sarpe mort. Pe unele parti vantul suflase ninsoarea si gheata ramasese pe acolo goala, ca oglinda, sticlind uneori numai cu singura lucire pe care malurile inzapezite i-o puteau da.
Nu ma putusem inca deprinde sa vad oprite, ca-n stavilare, apele tehuie ale acestui rau turbat; la fiecare cot ma asteptam sa-i aud valurile bolborosind in bulboane, lovind si rupand din maluri. O singura noapte de ger il tintuise locului. Acelasi gand il necajea si pe sergentul Tofan. Glasul lui rasari, deodata, in urma:
-L-a rapus gerul, domnule sublocotenent. De-ami ii chita contrabandistilor, ca pe gheata trec mai sprinteni.
Vorba sergentului ma smulse gandurilor si-mi aminti de ce-mi raportase dimineata. Il intreb:
-Pe Cujbariu, domnule subloconent?
-Pe Cujbariu.
-In cotul Prisacanilor.
-Da' de ce n-a tras?
-In ce sa traga ca numai o clipita l-a zarit si s-a sters din fata lui in huceagu cela ... A dat alarma.
-Ei?
-Pana sa vie pichetul sau celelalte santinele! Mai bine asa; ca tot p sa-l grabjim noi odata. Ca el se lauda in gura mare ca trece Prutul cu sacul cu pacuri de tutun prin fata d-voastra si n-o sa-l puteti prinde!
Il vazusem pe taranul asta o singura data, in Ungheni. Mi-l aratase capitanul: "Uite, asta-i hotomanul cel mai indraznet". Il prinsese odata, cu vreo 3-4 ani in urma, facuse puscaria si-acum isi luase meseria. Cunostea toate bulboanele Prutului, toate potecile malurilor, toate vagaunile si papurisile.
Se inserase bine de tot. In fata, dupa un stufaris, cea dintai santinela se dezlipi parca din umbra. Nu se intamplase nimic. De la postul acesta intram in cotul Prisacanilor. Cum se intunecase, desfacui tocul revolverului, sa-l am la-ndemana, si auzii pe sergent dand piedica armei. Ninsoarea inghetata se intetea; mergeam pe dibuitele, intrand in tufarii, intorcandu-ne, carmind la dreapta si la stanga, pana ce gaseam o bucata curatata de mal; aceea o strabateam mai repede cu piciorul pana ce intram din nou intr-o curatura. Deodata imi veni un gand:
-Suntem chiar la cot, Tofane?!
-Chiar la cot, domnule sublocotenent.
-Daca-am sta putin sa pandim?
-Sa stam, domnule sublocotenent. Decat, sa intram colo, in mestecanis, pe damb. De acolo se aude de-o calca si iepurile.
Si-am luat-o la dreapta, de ne-am suit pe damb.
Sus sufla vantul. Simteam cum mi se intarise obrazul supt plesnetul broboanelor reci. Cozorocul chipiului imi apara ochii. Dar nu vedeam nimic, nici intr-o parte, Dupa o vreme, ma razgandii:
-Stam degeaba, Tofane, nu vedem nimic.
-Nu vedem, dar se aude.
Si-n clipa aceea, ca si cand s-ar fi legat de vorba sergentului, o plesnitura rasuna inainte.
-Sst!
Tofan intinse urechea. Ascultaram catava vreme. Vuietul nu se mai auzi.
-O fi fost vreo salbaticiune, domnule sublocotenent.
Si ramaseram locului, ascultand. Trecuse multa vreme; nu se mai miscase nici o creanga; nu mai rasunase nimic decat suierul ninsorii, care imi impuiase urechile, si de la o vreme nu-l mai auzeam nic pe el. Ma cuprinsese frigul; sergentul incepuse sa dea din picioare. Gerul se inteti si mai grozav.
Deodata, de la stanga, dinspre malul Prutului, se auzi ca un dupait de pasi. Apoi, dupaitul statu si-o creanga plesni ca un sfichi, apoi alta.
-Acu-i acu, sopti Tofan, si-si lua arma din spate.
Eu scosei revolverul.
Statea incremeniti, tinandu-ne rasuflarea. Si, dupa cateva clipe, dupaitul se auzi iar, si prin intuneric banuiam o umbra care se misca spre noi. Pesemne facui o miscare de nerabdare, ca sergentul ma apuca de cot. Intelesei ca trebuie sa astept linistit. Si-n adevar, umbra se apropia din ce in ce. O desluseam acum bine, din intuneric. Peste o clipita, trecea prin fata noastra si intra in stufarisul din dreapta, in care cunosteam o poteca ce ducea spre Prisacani. Fara sa mai astept nimic ma repezii, cu revolverul intins, strigand: "Stai!".
Umbra ramase o clipa locului, apoi o rupse de fuga spre stufaris. Atunci glasul sergentului spinteca tacerea ca un raget: "Stai! sau trag!". Si o luaram la goana dupa fugar. Eram aproape. Nici nu bagai de seama cand Tofan se oprise si trase un foc. Flacara armei tasni pe langa obrazul meu; atunci, in nestire, trasei si eu un foc de revolver. Lumina descarcaturii ne lasa apoi intr-un intuneric si mai adanc.
-La dreapta, d-le sublocotenent! imi striga sergentul, si o luai la dreapta.
Dupa cateva clipe zariram iar umbra, nu departe, alergand.
Sergentul mai trase un foc. Si, deodata, o palalaie mare lumina campul pustiu cu umbre mari cari se zvarcoleau pe jos, intinzand pete mari de lumina pana departe. La vuietul armatelor, santinenele dadura foc sumuioagelor de paie unse cu pacura, -semanalele de alarma. De departe auziram o descarcatura. Pichetul ne dadea de veste ca ne venea intr-ajutor.
Ramasesem in urma, ma impiedicasem de o buturuga si cazusem jos, dar Tofan fugea inainte, si-n pata larga de lumina il vedeam cum fugareste pe contrabandist. Imi indoii puterile si o luai iar la goana. Si-ntr-o clipa huceagurile prinsera sa trosneasca, sa paraie, sa misuie cea din urma vanatoare. Soldatii alergau incotro auzisera cea din urma impuscatura a lui Tofan. IL ajunsei in sfarsit pe sergent si, cat ma tinu sufletul, strigai inca o data celui care fugea: "Stai!". Ca si cum i-as fi pus o piedica, fugarul se lasa jos. Alergaram la el. Cazut de spaima, de boseala, fugarul rasufla greu, scpaand uneori cate un vaiet: "Valeu! Valeu!".
Il ridicaram de subsuoara. In vremea aceasta, pichetul venea in pas alergator. Pe tot malul Prutului focurile palpaiau. Un vant ce prinsese sa bata le muta flacarile, dand o priveliste de spaima imprejmuitorilor. Luaram contrabandistul intre baionete si plecaram.
Cand ajunseram la pichet, soldatii afara si poruncii sergentului sa aduca omul. Sergentul pasi in odaie, tragand dupa el pe prins. La lumina stearsa a lampii il privi in fata si-mi spuse cu oarecare nemultumire:
-Asta-i altul, nu e Cujbariu, d-le sublocotenent.
Ma uitai. Nu era Cujbariu, ci un baietan smolit, cu ochii pititi supt frunte, cu mustata de-abia mijinda, brumata de gheata. Privea in pamant; supt cojocel, tinea inca ceva.
-Scoate ce ai acolo! ii poruncii.
Baietanul isi desfacu cojocul si trase o sticla.
-Ce ai intr-insa?
Prinsul rasufla adanc; parca nu putea vorbi. In ochi ii rasarira lacrimile.
-N-auzi mai, ce ai luat intr-insa? il intreba sergentul si i-o smuci din mana.
Tofan scoase dopul, mirosi sticla si se stramba.
-Spirt de canfur, d-le sublocotenent.
Baietanul sopti si el:
-Schirt de canfur, sa traiti!
Ma enervai. Mirosii sticla. Ma uitai la baietan.
-Bine, ma, entru asta ai trecut Prutul?
Baietanul dadu din cap:
-Hihi!
-Si de ce ti-a trebuit? In Ungheni nu gaseai? intreba sergentul. Trebuie sa mai fi avut tu ceva. Ai lasat in drum.
Baietanul ridica in sus capul, isi sterse ochii, din cari lacrimile incepusera sa curga si incepu:
-Sa traiti, dom' sublocotenent, ca mamuca moare de vatamatura ... si numai cu schirt de canfur ii trece ... Si tatuca ce mi-o zis: "Mai Gheorghe, de unde Dumnezeu sa luam amu schirt de canfur, ca Unghenii is la mama dracului..." Si eu ce-am prubuluiy: sa trec Prutul ca dincolo in sat stiam ca este schirt de canfur, ca luase s alde Slobozanului. Si am purces pe-nsarate. S-amu ma-ntorceam...
Baietanul isi sterse nasul cu mana, apoi ochii, si pleca iarasi capul in jos. Pe cojoc i se aninau lacrimile, apoi cadeau jos, pe podele.
-Da-i sticla! poruncii sergentului.
Sergentul se uita la baietan cu ochii blanzi acum. Ii intinse sticla:
-Bine, ma, si daca te nimerea glontul?
Baietul lua sticla, o vara iarasi supt cojocel si raspunse:
-Da ... ma omora. Ce era sa fie?
-De unde esti? il intrebai.
-Din Prisacani.
Tacui o clipa, apoi:
-De data asta te iert, du-te acasa. Da' alt' data!...
Baietanul statu putin, parca nu-i venea sa creada, apoi se repezi sa-mi sarute mana. Ma trasei la o parte.
-Hai, pleaca!
Baietanul se gandi putin, vroi parca sa iasa din odaie, apoi se-ntoarse catre mine si-mi spuse:
-Sa traiti, dom' sublocotenent; sa nu spui minciuni, ca m-a bate Dumnezeu, ca-i mamuca bolnava, cand am purces de-acolo, am luat, asa, pentru tatuca, si-un pac cu tiutiun. Si, varand mana in carambul cizmei, scoase pachetul si mi-l intinse: Iacata-l!
Ma uitai la dansul, la pachet si-i poruncii cu glasul nabusit:
-Hai, du-te!
Iar sergentul il lua prieteneste de umar:
-Hai, mai camarade; haide, du-te acasa...
Si-l auzii, incheind, din tinda:
-He-hei! stie el glontul in carnea cui sa intre!
Contrabandistul
Aceasta pagina a fost accesata de 2438 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume