Un om de zahar
de Emil Garleanu
Conul Gavrila Grosu era cunoscut de tot targul. Precupetele ii ziceau: "Mos Placinta", scolarii "Mormolocul", iar prietenii "Zeul-Pacii". Si toti aveau dreptate in felul lor. Precupetele, pentru ca de cate ori se ducea sa cumpere zarzavaturi, conul Gasvrila isi facea singur cumparaturile, se aseza intre movilele de verze si telina si cade placinta, intreband de toate, si nu se misca de acolo cate un ceas. Scolarii il vedeau zilnic, trecand totdeauna pe marginea trotuarului, ca sa nu stinghereasca pe nimeni, pasind incet, semanand mai mult unei mingi ce se rostogoleste decat unui om ce merge, atate ra de rotund. Baietii il lasau sa le ieie inainte, apoi isi sopteau: 'Uite Moromolocul!". Iar pruetenii, acestia il cunosteau mai bine. Prietenii il aveau de presedinte la clubul lor - "Clubul independent". Il alesesera in urma unei lucrari, in trei volume, ce facuse mare rasunet: Isotricul cluburilor din Romania. De cand il aveau in fruntea lor, nu se pomenise sfada intre dansii. Doamne fereste! Ce avea alta presedintele de facut decat asta: sa nu se supere nimeni, sa nu ramaie nimeni nemultumit. Si nu-i putin lucru sa-i impaci pe toti. Intrebati pe alti presedinti de cluburi de vroiti sa intelegeti insemnatatea acestei insusiria conului Gavrila Grosu. Pacea isi intinsese aripile peste clubul independentilor.
O singura data Zeul-acii isi simtise puterea in cumpana cu indaratnicia unuia; dar l-a invins, caci avea felul dumisale sa duca lucrurile pana la capat. Intr-o seara, doi prieteni se sfadisera ... o sfada dintre acelea in cari mijlocesc manile; o palma zdravana imprastie linistea odailor, ca un pocnet de pistol. Sfarsitul avea sa-l deie martoii - un duel se punea la cale. "Puiule!", "Dragule!" striga conul Gavrila cand unuia, cand altuia. As! nici nu era de vorbit. Cel ce mancase palma spuma, ar fi fost in stare sa darame lumea. Presedintele parea ca-si pierduse din inraurire. In sfarsit, se hotara sa se duca acasa la cel lovt.
-Puiule, dragoste, linisteste-te ... se pierde faima clubului, numele meu. Puiule! Impacati-va!
-Nu se poate, coane Gavrile, dumneata, n-ai vazut? Am mancat o palma. Unul trebuie sa moara ... Sau sa primeasca palma inapoi.
-N-o sa vreie, dragoste!
-Atunci, duelul!
Presedintele se scobora, amarat, pana jos, sa plece. Dar pe cea din urma scara ii veni o idee. Se intoarse, gafaind , inapoi.
-Stii ce? Uite, primesc eu palma, ici, intre patru ochi. Numai sa sfarsiti odata...
-Nu glumesti?
-Uite, poftim!
Si conul Gavrila intinse obrazul. Celalt ridica mana, prefacandu-se ca vrea sa traga. Conul Gavrial inchise repede ochii si astepta.
Suparatul lasa mana in jos si zise:
-Haide, in hatarul dumitale, treaca. Nu ca ... mi-e drica, dar, da, pentru d-ta...
-Multumesc puiule! Ce crezi, ar fi tipat gazetele, ar fi vorbit lumea. Multumesc. La revedere.
Si pleca.
Seara, cei doi hartagosi parca nu se sfadisera de cand lumea; presedintele iesise biruitor si de asta data.
-Dumneata esti zeul pacii, ii zise un clubist in urma acestei afaceri, si vorba se prinse.
Conul Gavrila Grosu era insurat. Ce nevasta! Sa-i fi vazut alaturi, te-ai fi frecat bine la ochi, sa te incredintezi de nu-i vreo gluma. Ea daca aavea treizeci de ani, pe langa saizeci ai lui. Si daca el semana cu un mormoloc, dansa parea o soparla ce se strecura cu inmladieri repezi, sclipitoare. Cum de-o luase, cum de-l luase? Nimeni nu putea pricepe. Se intampla, de multe ori astfel. Impreuna n-au atat decat o saptamana, si nevasta i s-a mutat in Bucuresti. Conul Gavrila ramasese in orasul langa care avea si mosia, dar se ducea in fiecare saptamana sa-si vada odorul.
-Niste prieteni ai mei, raspundea nevinovata sotia.
Conul Gavrila lua baietelul in brate si-l inadusea in sarutari. Era de speriat asa tinere de minte. La desteptaciune ii semana lui, nici vorba! Cand venea acasa, telegrafia cu doua zile mai inainte, ca sa nu-si stinghereasca nevasta. Ce, e gluma sa vina cineva, hodoronc-tronc, intr-o casa, intr-o casa cu cinci copii si o gospodarie ca a nevesti-sei? "Poimani sosesc", telegrafia, si nevasta se grabea sa raspunda: "Vino!". Dumnealui impacheta ratele, gastele si, haide la Bucuresti.
Niciodata nu-si iesise din calea asta.
Numai astazi si-a calcat obiceiul. Cum sta la pranz, primi o telegrama: 'Vino numaidecat. Cel dintai tren. Interesul clubului". Pentru Dumenzeu. Ce se intamplase? Interesul clubului! La 5 era in tren, la 9 seara in Bucuresti, la 10 se intalni cu prietenul ce-i telegrafiase. Era vorba despre un biliard nou-nout ce se vindea pe un pret de nimic.
-Bine, draga, pentru asta m-ai chemat?
-Interesul clubului, coane Gavrila.
Si-l incredinta numaidecat.
Apoi conul Gavrila trimise raspuns nevestei ca e in Bucuresti, la hotel, si ca vine a doua zi pe la 10 sa o vada. La 10 sosi acasa, Ca de obicei, nevasta cu copiii ii iesi in cale.
Si, cum conul Gavrila, se pregatea sa urce scarile, nevasta ii spuse:
-Bine, draga, de ce n-ai venit de-aseara?
Conul Gavrila ramase o clipa cu gura cascata, minunat de asa intrebare. Apoi raspunse:
-Se putea, draguta, se putea sa fi venit daca nu-ti telegrafiasem de cu vreme?
Si sui scarile, incet, gafaind, vorbind intretaiat:
-Se putea ... daca nu-ti telegrafiasem ... s-ar fi putut asa ceva, draguta?!
(1908)
Un om de zahar
Aceasta pagina a fost accesata de 2811 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume