Filosoful
de Emil Garleanu
E mare, negru ca intunericul; numai varful labelor sunt albe, ca si cand lumina zilei i le-ar fi patat intr-adins. Din capul cu fruntea puternica, mare, ochii verzi infloresc noaptea ca doua scantei. E cel mai frumos motan al targului. Dar de frumusetea lui nu-si da seama, - de barbatia lui, insa, da; pentru aceea, in ceasuri de veghere, cand i se pare ca-si zareste chipul in talerul lunii, si-si vede infatisarea barbateasca, simte un fior ce-i strabate prin spate si-l on duleaza, de mandrie, pana-n varful cozii. Traieste singur. Ziua sta ascuns cum poate si unde poate. Ziua doarme; numai cand soseste ceasul pranzului, care ii vine singur in laba, se trezeste morocanos.
Caci mancarea nu l-a ispitit niciodata. Sa bei si sa inghiti aer cand ti-e sete de inaltimi ametitoare, aceasta e adevarata hrana, dar aceasta-i o taina pe care numai el o stie. Cand ziua fuge din fata noptii, el porneste; atotstapanitor, paseste, maret, peste acoperamintele intregului targ. Se plimba de la un capat
la altul al mahalalelor, caci n-are dragoste deosebita pentru nici un colt. De-aici ca si de-acolo, firea lui il indeamna mereu aiurea.
in sufletul lui nu tresare nimic, decat in cele cateva zile cand dragostea il chinuieste. Caci dragostea e pentru toti acelasi vesnic chin. Si niciodata nu se simte mai fericit de cat dupa noptile acestea de zbucium, cand, linistit, gandeste la ele cu dezgust.
Numai farmecul noptii il imbata. Cand targul se cufunda-n tacere de moarte, el vegheaza, de sus, de pe streasina vreunei case. Si priveste. A vazut multe: intalniri ferite in colturi de gradini; rugaminti duioase, de dupa ferestre deschise; imbratisari patimase, in unghere de ziduri; despartiri sfasietoare, in praguri de usi. O intreaga tesatura de patimi, ca si sus, in lumea acoperisurilor, cu deosebirea ca jos firul patimilor se torcea mereu, fara de nici un rastimp. Si-n schimb linistea cerului cum il minuna! Nici un freamat, nici un zbucium; cunostea cerul si-l citea ca pe o carte. Stia cand rasare luceafarul; cand pornea la drum carul mare; cand isi incorda strunele lira; cand isi aduna puii closca. Era un astronom.
Si de sus, de unde sta, i se parea cateodata ca si el facea parte din lumea aceea, ca-mprejurul lui se-nvartesc toate, prietenoase, intelepte, tacute ca si el. Si era fericit. Singura fiinta fericita! Iar cand zorii mijeau si cand, linistit urca acoperamantul sa se strecoare iarasi in noaptea vreunui pod, gandea, multumit, ca n-are nici o indatorire catre nimeni, cum nimeni n-avea catre el. Si cugeta: "Fericirea e sa nu fii al nimanui, nimeni sa nu fie al tau - sa traiesti singur:tu si cerul deasupra".
(1910)
Filosoful
Aceasta pagina a fost accesata de 2948 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume