Cantaretul
de Emil Garleanu
E de neam! intre toate lighioanele lumii, gandeste el, nu era alta care sa aiba stramosi mai alesi si mai de viata. Pamantul era o nimica toata, un bot de huma ce orbecaia far' de nici un capatai, prin vazduh, cand neamul lor greieresc isi ridica osanele lui insusi, supt frunzele uriase din care astazi nici macar urme n-au ramas. Ei biruisera vremea - dainuiau stapani in lung si-n lat, ca si pe atunci. Chiar un strabunic al lui, cu mii de ani inainte, fusese cantarea in cuptorul brutariei lui Por-imparat. Si astea nu erau vorbe de ici de colo; ci le povesteau batranii in toate mintile lor, si ei, fireste, de la alti batrani priceputi le auzisera. Caci doar asa raman povestile pe lume.
Toate gandurile acestea navalisera greierului in cap intr-o seara, cand nu putea atipi din pricina unei priveghetori care-i impuiase capul cu cantecele ei, de sus, din copacul supt care dansul se odihnea. "Ma rog, n-as putea-o vedea si eu pe dihania asta? Ce neam asa de obraznic sa fie?" se intreba greierul. Si cum numai de intrebat se putea intreba singur, ca sa afle si-un raspuns, isi puse in minte sa iscodeasca pe o lacusta, desi numai la gandul ca avea sa vorbeasca unei obraznicaturi, care indraznise sa se intreaca din sarit cu el, il apucau furiile. O cauta totusi si n-o gasi. "Fireste - gandi greierul - lacusta si sa stea acasa - dracul a mai vazut!" Si cum luna se ascunsese intr-un nor, ruga pe un licurici sa-i lumineze calea. Si, asa, se intoarse.
Toata nopticica nu inchise ochii. Privighetoarea isi facuse de cap. il mai mangaie insa pe greier iubirea si laudele care o multime de maica-domnului - ganganiile cele rosii stropite cu negru - i-o aratau. Lasa ca-l cainau ca nu putuse dormi, dar din semnele lor, greierul intelesese ca si ele erau mirate de indrazneala unei paseri venetice, care turbura linistea bastinasilor de neam. Greierului i se umfla inima in piept de mandrie, si, in zori de zi, li se inchina cu plecaciune, poftindu-le, in juru-i, sa-l asculte.
Si, cu toata oboseala, greierul le canta, in cinstea lor, un imn al diminetei. Iar vacile-domnului il rugau sa nu mai conteneasca, fiindca ele altceva n-aveau de facut decat sa-l asculte.
Si le-a cantat greierul pana ce soarele s-a ridicat de cateva suliai pe cer. Iar incalzindu-se grozav, cantaretul se ruga de iertare, sa atipeasca putin. Si se adaposti supt frunza unei rochita-randunicii. Iar vacile-domnului se sfstuirs, se ridicara pe firicelele de iarba dimprejurul culcusului cinstitului cantaret si, leganandu-se usor, incepura sa-i faca vant, sa doarma in racoare, cum se si cuvenea unui mandru crai ce era.
(1910)
Cantaretul
Aceasta pagina a fost accesata de 6322 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume