Uitat
de Emil Garleanu

S-a sculat de dimineata, s-a imbracat repede, adica ce imbracaminte? si-a pus halatul si scufia pe cap, si s-a scoborat in gradina. Dar n-a stat mult supt umbra rece a copacilor; il chinuia parca un gand ascuns, un gand imbucurator care avea sa se implineasca. si ca si cand ar fi fost sa gaseasca aceasta bucurie undeva, pe-o masa, in coltul vreunui sertar, boierul se grabi sa se intoarca in odaita lui. Bau, pe jumatate, cafeaua, deschise geamul, si, cand manunchiul de raze se imprastie pe podelele curate, incepu sa ingane un crampeiu dintr-un cantec. Simtea o voiosie rara. O voiosie rara, el, care nu rasese de ani de zile, care nu mai tinea minte de cand nu avusese o clipa linistita, - linistita in toata puterea cuvantului; o voiosie rara, el, sufletul chinuit de singuratatea celor patru odai goale de lucrurile pierdute, in mezaturi, pentru datorii, - fapt ce indepartase pe toti ai lui.

si deodata ochii boierului intalnira coltul alb al plicului varat supt musamaua mesei. Lua scrisoarea, o deschise, si urmari pentru a nu stiu catea oara randurile ce i se pareau scrise mai citet, desi nu se deosebiau intru nimic de celelalte:

..."Mai am sa-ti aduc prin aceasta o mare veste: nepotul mieu si al tau se insoara. Joi la ceasurile opt de seara, o sa-ti trimeata o trasura sa te duca la biserica. Sa fii gata, sa te imbraci ca pentru o asemenea slujba".

Azi era Joi; seara de astazi avea sa aduca ceasurile opt. Cum sa nu se gateasca? Dar numai decat! O sa caute hainele lui cele bune. Se simtia atat de usor, de cand stia ca-i iertat de catre aceia pe cari dansul ii iubea in tacere.

Puse plicul la loc, lua cheia, si alerga in camara. De mult nu umblase broasca ruginita a lazii: - se deschise cu un scrasnet de ciuda parca. Batranul lua panza de borangic de deasupra, mai scoase o blana, cateva maruntisuri, si surtucul negru-verziu, neimbracat de atata vreme, iesi la iveala. iI lua de cheotoare si-l duse in sala, la lumina. Doar captusala era roasa suptioara, si la poale, din dos; -ei, asta nu se baga de sama. in fata insa ii lipsea un bumb; nici asta nu era mare lucru, - o sa-l coase. Aseza surtucul pe un scaun si porni, din nou, in camara. Jiletca era buna, chiar foarte buna, noua-nouta. Cand isi facuse hainele, jiletca il strangea, si nu o purtase niciodata. Cei mai purtati erau pantalonii, - erau grozav de rosi pe jos, la calcaie. Batranul isi facu planul: o sa-i taie de un deget, si, cum era mult mai slab, poate nu i-or fi scurti.

intinse toate hainele pe pat. Se vedea imbracat cu ele; un zambet de nespusa multamire ii flutura pe buze. Deodata se opri: Dar palaria? in fundul salii, pe un dulap, il astepta in cutia ei. O scoase: o palarie nalta, cenusie, cu marginile largi; captusala, de matasa alba, era curata, fata insa pierduse putin din lustru. Veni d-innaintea ciobului de oglinda, si-o puse pe cap:-cam mare. Cum se poate! Alta data parca ii era crescuta! Ce-i dreptul, tare de mult. Cati ani sa fie? Pai o cumparase... ...Dar, bine, de asta avea sa se ingrijeasca el acuma; avea vreme sa se gandeasca la ce facuse odata! Se duse repede, sa se vada, in odaia de alaturi, in geamul ferestrei ce da in umbra deasa a gradinei si-i slujia, vara, drept oglinda. Aici, de si se zarea mai sters decat in ciobul de dincolo, in schimb se arata intreg. - O sa mearga si palaria. in cutie gasise si manusele, - galbene, de piele. S-ar fi cuvenit albe. Dar la un batran ca dansul! Totul e ca avea si manusi: o sa le tie numai in mana, fara sa le puie.

Glasul matusei Marghioala ii rupse firul trebilor.

- Poftim la masa.

- Nu mananc, n-am vreme... o sa gust deseara ceva dupa nunta, la nepotu-mieu... mai bine adu-mi ac si ata, si ajuta-mi.

Ce-i mai lipsia? A! cravata. Ei, dar cand ramane vorba numai pentru cravata!

Cu acul in mana, se plimba de la o cutiuta la alta; ii lipsea bumbul ce trebuia sa coase la surtuc. Greul era de gasit unul la fel. Se hotari: scoase pe cei doi de la spate - aceia nici nu se bagau de seama, seara, - si cusii pe unul in fata. Cu pantalonii era mai mult de lucru; chema si pe matusa Marghioala, si unul de o parte, altul de alta, dupa multa truda, ii scurta, asa in cat sa nu se vada rosaturile. Haine, manusi, palarie..., iar se lovi de cravata. Avea una visinie, - nici nu era de vorbit! Trebuia sa-si faca alta. Pentru intaia data indrazni sa deschida sanducul unde pastra rochiile si lucrusoarele ramase pe urma cucoanei Sultana, sotia dumisale, trecuta de mult in lacasul de odihna al celor drepti. Supt un macat ce invalia un malacof, gasi o rochie de faiu negru, si, tremurand, ca si cand ar fi facut o fapta pentru care cucoana Sultana l-ar fi tinut de rau, taie dintr-un volan, de desupt, o fasie intreaga!

Doua ceasuri in cap tivi cravata. Matusa Marghioala ii crohmoli o camasa cu pieptii tari, dati cu lumanare de spermanteta, de luciau ca sticla.

Ceasornicul batu sase ceasuri. Batranul tresari. Trebuia sa se pregateasca. Matusa Marghioala se invartia ca un titirez pe urma boierului, care nu-si mai gasia locul, cand in fata sfaramaturii de oglinda, cand intr-un colt, cautand o batista, cand intr-alt colt, cautand un bold. Pe masura ce se gatia, ii crestea si inima. Cand se vazu imbracat gata, si ca-l prinde, ca pare mai tanar cu zece ani, cel putin, credea ca viseaza. isi desfacu fiongul cravatei si-l facu din nou mai infoiat, si isi potrivi inca o data parul, - dat in sus, deasupra fruntii.

Ceasul batu sapte ore. Batranul isi puse manusile si palaria,-putin pe frunte, si-n spre dreapta. Ochii ii sagetau. Ce tanar e boierul Alecu Condre! La usa, cu mana pe obraz, uimita, matusa Marghioala nu-l mai cunoaste.

- Hai, Marghioale, deschide poarta: birjarul poate o vrea sa traga in ograda.

Cand auzi scartaitul portii, ii trecu prin inima un fior. Huruitul unei trasuri se deslusia in departare.

- Marghioale, ai deschis poarta? stii ce-a patit bietul Vasile cand si-a zdrobit drosca de un stalp?

Boierului Vasile i se intamplase lucrul acesta acum vr'o doisprezece ani!

Uruitul trasurii se pierdu in cellalt capat al ulitei; geamurile odaii zanganira.

Batranul se plimba in lung si-n lat.

Cam intarziase trasura. Batuse opt ceasuri; opt jumatate. Aproape de noua, se auzira rotile unei alte trasuri, venind in fuga mare. "Se grabeste", gandi boierul, si iesi pana langa scara. Trasura trecu inainte ca fulgerul.

- Marghioalo, stai la poarta: poate ca nu nemereste casa.

Tremurand de nerabdare, se intoarse inauntru. Ar fi vrut sa stea langa fereastra, sa zareasca cele doua fanare ale trasurii, apropiindu-se, dar nu putea; ocolia masa, se ducea pana la soba, se intorcea iar. La zece ceasuri inca nu venise nimeni. Fiecare clipa ce trecea, era o impunsatura de cutit in inima lui; fiecare vuet, o noua nadejde.

Dar nu putea sa nu trimeata dupa dansul, ii scrisese doar lamurit sora dumisale. Lua scrisoarea de supt musama si ceti iarasi cele cateva randuri: "Joi seara, la ceasurile opt"... si sfarsitul: "sa fii gata..., sa te imbraci frumos..., o asemenea zi". Sari unele cuvinte pe care le avea la locul lor in minte. Facuse intocmai asa. Nu, nu se poate sa nu-i trimeata trasura...

Era tarziu de tot, dupa miezul noptii, si nimeni nu venise.

Matusa Marghioala dormita langa usa. Boierul o vazu si o trimese la culcare. Apoi mai stete o clipa langa fereastra. Simti ca ceva ii umple pieptul, un valmasag cald ce i se ridicase pana la ochi si-i inabusia rasuflarea. Veni in mijlocul odaii, isi lua palaria din cap, vroi sa-si scoata manusile, dar nu putu. Durerea il invinse. Cazu pe scaun, isi lasa fruntea pe masa, si izbucni in plans. iI uitase.

(1907)

Uitat

Aceasta pagina a fost accesata de 2291 ori.

Uitat

Uitat
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Uitat

Uitat de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Uitat
de Emil Garleanu