Ochiul lui Turculet
de Emil Garleanu

Prietenul ma dojeni:

- Pentru ce stai de o bucata de vreme atat de posomorat?

Nu ma simteam tocmai bine; i-am raspuns:

- Sunt cam bolnav.

- Mofturi! ti-a intrat in cap, ca la babe, ca esti bolnav, si-o tii mortis. Priveste frumusetea dimprejurul tau si-o sa vezi cum te insanatosezi. Esti doar poet!

Intram cu trasura printre lanuri de rapita; un vant usor legana floarea galbena, aurita in revarsarea celor dintai raze ale soarelui. Pe margini, in zari, padurile ramaneau in urma, albastrii, pareau ca luneca una dupa alta, pe fata cerului, ca niste nori. Cate un ciocarlan se ridica deodata, din fata calului, si zbura pe o parte, ciripind ascutit.

Privelistea imi intari putin sufletul.

- Ei, si ce ai? ma intreba batjocoritor prietenul.

- Ma cam doare capul.

Prietenul ridica putin sprancenele, zambi in coltul buzelor si suspina prelung.

- Ei, dragul meu, zise dansul, ce pacat ca nu se poate inlocui si capul, ca ochiul lui Gavrila Turculet!

ii cunosteam de mult mestesugul de povestitor. intamplarea cu ochiul lui Turculet trebuie sa aiba hazul ei, mi-am zis, si l-am rugat sa mi-o spuie.

- Ce-o sa-ti povestesc, incepu prietenul, s-a petrecut acum vreo trei ani. Eram, ca si acum, doctor de plasa la Urziceni, in apropiere de Bucuresti. Am fost totdeauna atras de capitala, ca fluturii de flacara lumanarii. iti cam parlesti din cand in cand aripile, nu-i vorba, dar, cand nu poti zbura, Bucurestiul iti da mijlocul sa te tarai, si tot e bine. Eram, dupa cum ti-am spus, doctor de plasa. Foarte iubit de tarani, faceam si pe duhovnicul, in ciuda popii. Le iertam pacatele pe-un cap, fara de parale, bineinteles. Asa, nu m-am mirat deloc cand, intr-o buna dimineata, m-am pomenit cu Turculet ca vine sa-mi vorbeasca. Dar intai sa ti-l descriu. inchipuie-ti un baietan inca o data mai inalt si mai gros ca mine, balan, cu niste buze carnoase, cu fata rotunda, ce, dimpreuna cu parul carliontat, iesea de sub palaria mare, purtata pe ceafa, ca o floarea-soarelui. tinea totdeauna mana dreapta afundata in chimir, gata sa plateasca. s-avea un mers neobisnuit: cand calca, se ferea parca sa nu desfunde pamantul. Dupa cum ti-am spus, numai ce-mi rasare namila asta de om inaintea mea, in cerdac.

- Ce mai veste, Turculet? il intreb.

- Buna, sarut mana.

- Ce e?

- M-as insura, coane...

imi spunea vorbele acestea ca si cand as fi putut sa-l opresc de la isprava ce-si pusese in gand.

- Bine, Turculet; si pe cine iei?

- Pe Zamfira.

- Lui Saftoiu?

- Lui!

- Ehe! Halal de tine! am adaugat.

Fata era cea mai bogata de prin partile acelea. Fata de mocan cu cateva mii de oi, ce crezi!

Flacaul se infierbantase:

- imi da si zestre mare. imi da casele din deal, o vie, doua perechi de boi, o vaca si, pe deasupra, trei sute de oi. imi da zestre buna. Nu-i vorba, urma el mai afundandu-si mana in chimir, parale am si eu, dar tot nu strica sa ai mai multe.

Pana aici flacaul imi vorbise infocat. Numai ce-l vad insa ca pune capul in pamant si incepe mai domol:

- Mocanul, tat-sau, ma vrea, ca stie ca-s om de treaba, om cu stare. Fata parc-ar face nazuri. Ca ea, ce-i drept, are de toate. Ca nu-i lipseste nimic. De asta nu pot zice.

- Ei, si tie ce-ti lipseste?

Flacaul nu-mi raspunse de-a dreptul.

- Ei nu-i lipseste nimic, ii intreaga. Da eu, da, stii, sunt cam beteag.

si se scarpina in cap.

De-abia acum il intelesei. Am uitat sa-ti spun ce era mai insemnat: bietul Turculet se impunsese c-un tapoi si pierduse un ochi, dupa ce stase o multime de vreme in spital. La drept vorbind, lucrul acesta nu prea strica unui baietan atat de frumos ca dansul. Dar pesemne fata era nazuroasa.

- Bine, Turculet, daca nu te ia cum esti, nu te iubeste, ma.

- Ba m-o fi iubind dansa, decat, da, m-o fi vrand intreg.

- Ce e de facut atunci? il intreb eu.

El isi lua aer in piept, semn ca avea sa povesteasca ceva:

- Pai, de asta am venit si eu, coane Iorgule. Ca aseara stam, stii, la un pahar de vin cu Nastase Militaru, si, din una-n alta, vine vorba si despre fata. si el numai ce-mi zice: Tii! da prost esti, mai Gavrila! De ce, ma? Pai fiindca ai parale si nici macar un ochi nu poti sa-ti pui, ma! Eu am ramas cu gura cascata; da el mi-a mai zis: Bine, ma, boierul nostru are un ochi pus, si vede ca mine si ca tine. Ce spui, bre?! Sa n-ajung pana maine, ma, daca mint! si m-a trimis la mneatale, ca zice ca mneatale trebuie sa stii unde se pun ochii la oameni. Eu dau pentru lucrul asta patru poli in cap, de face trebuinta.

Proprietarul, era adevarat, avea un ochi de sticla.

La urma urmei, de ce nu si-ar fi pus si Turculet al meu?

Tot aveam sa ma duc a doua zi in oras; i-am spus:

- Bine, Turculet baiete, sa-ti punem si ochiul, daca vrei tu. Maine dis-de-dimineata sa fii la mine, sa mergem.

A doua zi catre pranz eram pe ulitele Bucurestiului, cu Turculet dupa mine. Eu, cam stingherit, o luasem cu cativa pasi mai inainte.

Turculet venea in urma, cu palaria lui cea mare cat o roata de car, cu cizmele inalte, de iuft, in ale caror creturi aducea aninate cateva paie tocmai din Urziceni.

Am ajuns si am intrat in pravalie. Turculet al meu si-a scos palaria, s-a plecat la usa sa nu se loveasca, a venit pana in mijlocul pravaliei si, cand a rasuflat o data, a facut vant la niste hartii de pe un raft, trimitandu-le sa zboare pana jos.

Cateva cucoane ce erau inauntru se facura nevazute.

M-am indreptat catre stapan, un neamt gros cu ochelari, pe care-l cunosteam, si i-am spus sa-i puie baiatului un ochi.

Turculet se apropie si adauga sfatuitor:

- Da vezi mneatale, sa se loveasca bine cu ast de-l am.

Neamtul zambi, il lua prieteneste de mijloc si-l duse la fereastra, sa-i vada culoarea. Apoi cauta in sertare, prin cutii, si aseza flacaul pe un scaun. in scurt, treaba era facuta. Dupa ce sfarsi, lua pe baietan de mana si-l duse in fata oglinzii.

Turculet ramase o clipa cu gura cascata, apoi fata i se lumina de un zambet ce parea ca-i izvoraste din ochi, din gura, din fiecare particica a obrazului, si izbucni deodata intr-un hohot scurt si puternic de ras. Pe urma se lovi cu mana dupa ceafa si se intoarse catre mine:

- E ochiul meu, si pace! si cum nu putea sa-si curme mirarea, adauga, ca pentru dansul: Halal!

Cand a vazut ca trebuia sa plateasca mai putin decat banuia, nu-i venea sa creada. A stat catava vreme cu mana in chimir, sa vada, n-o sa-i mai ceara ceva? Cand a inteles ca lucrul e hotatat, spuse neamtului din toata inima:

- Multumim!

si am plecat.

La han, cand sa ne suim in trasura, l-am intrebat:

- Ei, cum iti vine?

Turculet se uita primprejur cu bagare de seama, apoi se apropie de mine si-mi spuse in mare taina:

- imi vine ghine, da parca tot nu vad asa de limpede!...

in sat vestea s-a imprastiat ca fulgerul. Toti il suceau si-l invarteau. Seara s-a si pus la cale logodna cu fata mocanului.

A doua zi de dimineata beam cafeaua. Deodata ma pomenesc cu mama lui Turculet. Vine sa-mi multumeasca, mi-am zis. Batrana se opri in usa, isi puse mana la barbie, pleca pe umar capul si imi spuse cu glasul amarat:

- Barem nu-l lasasi, coane Iorgule, sa-si traga baiatul sortii. Acu o sa ni-l ia la oaste, si ce ma fac eu?!...

- ti-e mai bine? ma intreba, zambind, prietenul, dupa ce sfarsi.

I-am raspuns razand inca:

- Mare doctor esti, coane Iorgule!

Ma vindecase!

(1907)

Ochiul lui Turculet

Aceasta pagina a fost accesata de 2240 ori.

Ochiul lui Turculet

Ochiul lui Turculet
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Ochiul lui Turculet

Ochiul lui Turculet de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Ochiul lui Turculet
de Emil Garleanu