In ajunul anului nou
de Emil Garleanu

Conul Grigori si coana Ruxanda n-au copii; singurul copil ce avusese, o fata la care tinuse ca la ochii din cap, murise, s'a'mplinit anul. De la dansa le ramasese copilasul, amintire vie pe urma odorului pierdut. Nepotelul, era un baetel gingas, cu ochii negri-negri si umezi ca si cand ar fi plans intr-una, si neobisnuit de destept. Semana cu mama lui cum seamana un ochi cu altul. De multe ori, coana Ruxanda sta ceasuri intregi intr-un colt al odaiei, si de acolo, ii urmarea toate miscarile: in clipitul genelor, in adusul capului, cand se uita incotrova, in inseninarea usoara, ca o adiere, a fetei, in suspinele fugare pe care, asa din senin, aceasta inima plapanda le avea, dansa intrezarea viata copilului ce se odihnea acuma in pamant. Cand se imbolnaveste nepotelul, batranii nu mai sunt pe lume: tanjesc, nu mananca, nu dorm, nu vorbesc, - copilul si iar copilul. Ce are? Ce-i lipseste? Toti doctorii din targ, toate jucariile din dughene, toate is imprejurul patisorului. Un zambet a lui e ca o revarsare de lumina. Pentru rasul lui, pentru ca sa-i vada gurita deschisa ca o floare, si-ar fi dat, bietii, si viata...

E in ajunul anului nou. Batranii au umblat doua zile de-a randul ca sa cumpere jucarii. Asta seara le-au asezat pe toate in cate un colt, ca sa nu se vada.

S-a inoptat, si, cu toate ca au aprins lampa, perdelele nu-s lasate; pe luciul geamului se vad, afara, lunecand fulgii mari de ninsoare. Din cand in cand rasuna clinchetele zurgalailor dela sanii, iar cateodata si pocnetul scurt, al vreunui harapnic, - umbla uratorii. Conul Grigori sta pe divan, langa soba, si tine nepotelul pe genunchi; coana Ruxanda, in picioare, ii priveste pe amandoi.

Uitandu-se zambitor, cu inteles, la sotia dumnisale, batranul incepe a povesti:

- Era odata, dragul tatei, un copilas, un copilas frumos ca tine, si cuminte...

- Tot ca tine, adaoga coana Ruxanda, care nu rabda sa taca.

- si cuminte cum nu era altul pe fata pamantului de atunci - acum esti tu dragul tatei. - De cumintenia lui se dusese vestea peste noua mari si tari; ba ajunsese vestea pana la casa anului celui vechiu si batran, care avea sa plece pe alte taramuri, cum pleaca cel de acuma. si ce si-o fi zis anul cel garbovit de zile: "asa batran cum is eu, am sa ma duc, cum oi putea, cum n'oi putea, sa vad asa minune de copil". si-a luat, batranul, traista, toiagul de fier, si a purces la drum. si-a mers, si-a mers, mosneagul, pana. in dimineata zilei cand avea sa-si ieie ramas bun dela pamant, si numai, ce-a ajuns intr'un targ. A luat ograda de ograda, cautand, caci nu-l vedeau decat copiii, pe ceilalti ii impedeca puterea lui sa-l zareasca. Cari cum il vedeau - pe el: - unii ii sareau in spate, altii il trageau de suman, altii ii smunceau traista: "da-mi si mie mosule, da-mi si mie". Cum is plodurile, obraznice. Bietul mosneag incepuse a se cai: "Pe semne ceasul rau m'a'ndemnat, gandea dansul, sa-mi las eu linistea, si sa ma iau dupa o vorba". Ajunsese pe la rohatca, gata sa iasa din tirg, cand, obosit, mai cu seama ca incepuse si a viscoli, se aseza pe prispa celei din urma case, isi puse traista si toiagul langa dansul si-si sprijini capul in palme. Numai iata ca se deschide usa, si iese un copilas, care-l priveste cu mila si-i zice: "Vino mosule in casa de te odihneste putin". Batranul se scula, intra inauntru, si puse intradins traista cu jucarii pe masa, in lumina, doar ar straluci mai tare. Copilul parca nici nu le vazuse; i-a asezat mosneagului un scaunas, langa soba, si i-a dat sa manance o bucata de colac uns cu miere. "Dar mama unde ti-e?" il intreba. - "S'a dus pana 'n targ" raspunse copilul - "Sa-ti cumpere jucarii?" adaoga iscoditor mosneagul. - "Noi suntem saraci, mama n-are bani pentru jucarii; s-a dus pana la o ruda", raspunse tot asa de cuminte copilasul. Batranul a-nteles atunci ca gasise copilul despre cumintenia caruia ajunsese vestea pana la el. Atunci i-a facut cu mana peste ochi, asa, copilul a lipit genele si-a adormit indata. si iata ce a visat... Parea ca plecase cu mosul care-l tinea de mana, si cum iesiau din ogragioara, deodata se ridica un omat cat casa; dar mosul sufla odata si ca prin farmec se deschide o carare lunga, lunga, acoperita de iarba verde, din care se ridica miros dulce de toporasi; iar pe demarginea cararei tot felul de copaci: smochini cu frunzele late, si roadele zaharite gata...

- Ai vazut tu vreodata smochine zaharite? Ia arata-i tu Ruxando.

Boerul clipi din ochi si coana Ruxanda aduse de pe masuta o cutie plina, plina.

- Asa, de acestea.

... Mai erau: curmali, portocali, caisi... (coana Ruxanda le aducea pe masura ce conul Grigori le numea; nepotelului i se imbujorase fata de bucurie). Asa, asa, ca aceste. si printre frunze ce pasari nu cantau? Sticleti, scatii, macalendri, canari, - de cei cari ai vazut la cucoana Marghiolita, - si era un zarvat si o fericire in copacii ceia mai, mai, mai! Iar pe demargini ce crezi ca era? Nu zau, ce crezi? Flori? Nu. Ningea de prapadea pamantul. si asa mergand, numai ce intr-un loc se sfarseste calea verde, si se ridica un munte de omat. He-hei! gandea copilul. Cand colo tocmai aici il si adusese. Caci unde nu incepe a sufla mosneagul pe o parte si pe alta, si pe ce parte sufla, omatul se spulbera si se dezvalea, una cate una, fetele unui palat mandru, cu aurarii la porti, cu gradini imprejur, cu feresti multe si cu scari de marmora. si deodata, asa din vazduh, sare un pitic de batran, poate sa fi avut o suta de ani si nu era mai mare ca tine - cu o barba lunga de matura pe jos, imbracat intr-o cataveica verde cusuta cu fir, iar in mana aducea cheia palatului. stii tu cine era? Nu? Hm! cred si eu: era Statul-palma-barba-cot. Razi, hai, de asa nume? Aista era un ghiuj glumet si zurbagiu, cum e conul Nastase al nostru.

Coana Ruxanda indata ce auzise de mosneag, se furisa pana intr-un colt, lua un mosneag ce semana aidoma cu Statu-palma si puse jucaria pe scaun. Cand copilasul il vazu, sari de bucurie, apuca pe conul Grigori de gat si-l saruta.

- Dar pe mine? intreba coana Ruxanda. si dupa ce o saruta si pe dansa. conul Grigori urma:

... Anul cel batran si garbov, lua cheia din mana piticului, deschise portile aurite si intrara in palat. Ce n-a vazut copilul? Toate bogatiile pamantului, acolo erau. Mosul, ii spuse: "Iata palatul acesta cu tot ce ai vazut in el, - e al tau". Dar copilul se mahni si spuse batranului ca n-avea ce face el cu asa palat mare, cu atatea bogatii nenumarate, si ca mai bine i-ar fi parut, daca palatul ar fi fost atat de mic, sa-l poata aseza in casuta lui, sa i-l poata vedea si mama. Mosneagului i-au placut mult vorbele acestea, au esit dinnauntru, a facut un semn si palatul s-a strans mititel ca o cutie stralucitoare. Apoi i l-a dat copilului: "Uite ia-l, sa-l duci acasa, si sa stii, puiule, ii zise sarutandu-l pe frunte, sa nu doresti bogatii mari si stralucitoare, ci atatea cat poti tu stapani". Apoi se facu nevazut. Copilul se trezi obosit in patisorul lui; caci desi i se paruse lui ca dormise, el facuse intr-adevar drumul ce ti-am spus, si mare i-a fost mirarea cand pe masuta de langa pat, gasi palatul cel mic, luminat, cu portile aurite, cu scarile de marmora, si cu ferestre multe. Uite ca cel de dincolo.

Conul Grigori se intoarse spre cealalta odaie, in care coana Ruxanda se strecurase mai dinainte, si unde, in mijlocul mesei, stralucea, ca o bucata de argint, un palat cu ferestrele luminate, cu gradini incarcate cu flori, in mijlocul carora, apa unui avuz, juca stralucind ca un colb de pietre scumpe. Nepotelul se repezi intr-acolo si se opri, cu ochii stralucitori, in fata minunatei jucarii.

- Vezi, ii zise conul Grigori, uite, daca ai fost cuminte, si tie ti-a trimes anul cel batran un palat frumos ca si acela.

Nepotelul statu putin pe ganduri, se intoarse, se uita drept in ochii batranului si raspunse:

- Nu, mie nu mi l-a trimes anul cel batran.

- Ba el, puiul mamei, adaoga zambind coana Ruxanda.

- Nu, mie mi l-a trimes mamita, eu pe dansa am visat-o, raspunse din nou copilul.

Conul Grigori ramase mut, in ochi ii rasari deodata doua lacrami mari, si-si lasa capul in maini. Coana Ruxanda izbucni in plans, si se arunca de lua copilasul in brate:

- Da puiule draga, mamita ta ti l-a trimes, mamitica ta!

(1907)

In ajunul anului nou

Aceasta pagina a fost accesata de 5679 ori.

In ajunul anului nou

In ajunul anului nou
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

In ajunul anului nou

In ajunul anului nou de Emil Garleanu

Biografie

Opera

In ajunul anului nou
de Emil Garleanu